ia-mă noapte – sânt fericită!

ah, cât de mult îmi plac nopţile! să le simt răcoroase după zile fierbinţi, să privesc stelele care îmi sunt din ce în ce mai nedesluşite… iarna sânt cele mai clare! să stai şi să păzeşti cerul de vreo stea căzătoare universul e fermăcător! ah, câte cărţi de atronomie citite şi visul uitat a unui telescop…

…sâ inspir aerul răcoros şi să mă las mângâiată de un vânt obraznic. cine ascultă sunetele nopţii? e linişte care nu e deloc apăsătoare! şi cum eu stau într-o suburbie, aud în Chişinău sunetele satelor, cu hămăit îndepărtat, cu muget de căpriţă…, care par atât de pitoreşti! şi aerul îşi schimbă aroma în una rurală, dar care nu-mi displace. noaptea capătă o adâncime mai specială şi pot auzi sunetele oraşului – troleibuse întârziate sau tuc-tuc-ul trenului. ce naiv pare postul, dar noapte are o simplitate greu de descris

…Chişinăul, ca şi orice alt oraş probabil, e frumos noaptea – forfoteala de oameni grăbiţi a dispărut, gunoiul se ascunde în umbre şi oraşul îl simt respirând uşurat şi atât de pur. Luminile din vitrine, monumente iluminate şi altele parcă ar fi ca ghirliandele de pe pomul de Crăciun – îşi aduce cineva cu câtă emoţie aşteptam în copilărie să se aprindă pentru prima data pomul şi bucuria entuziasmată la aprindere? cu ochii largi deschişi priveam bradul, iar acum oraşul….

nu am frică de noapte, nu mi-e frică de toate acele răutăţi pe care le provoacă unii “oameni”… mă simt liberă noaptea – liberă de orice prejudecată, de orice teatralitate impusă, de reguli şi alte “reguli” Sânt LIBERĂ! nu caut să înţeleg pe nimeni sau să mă fac înţeleasă… sânt doar eu şi asta nu e egoism, e … extaz! simt senzualitatea nopţii, oare o fi Lilith cea care mă ispiteşte? ia-mă noapte….!