Deşteaptă-te, române

Deşteaptă-te, române, din somnul cel de moarte,

În care te-adânciră barbarii de tirani

Acum ori niciodată croieşte-ţi altă soartă,

La care să se-nchine şi cruzii tăi duşmani.

Acum ori niciodată să dăm dovezi la lume

Că-n aste mâni mai curge un sânge de roman,

Şi că-n a noastre piepturi păstrăm cu fală-un nume

Triumfător în lupte, un nume de Traian.

Înalţă-ţi lata frunte şi cată-n giur de tine,

Cum stau ca brazi în munte voinicii sute de mii;

Un glas ei mai aşteaptă şi sar ca lupi în stâne,

Bătrâni, bărbaţi, juni, tineri, din munţi şi din câmpii.

Priviţi, măreţe umbre, Mihai, Ştefan, Corvine,

Româna naţiune, ai voştri strănepoţi,

Cu braţele armate, cu focul vostru-n vine,

“Viaţă-n libertate ori moarte” strigă toţi.

Pre voi vă nimiciră a pizmei răutate

Şi oarba neunire la Milcov şi Carpaţi

Dar noi, pătrunşi la suflet de sfânta libertate,

Jurăm că vom da mâna, să fim pururea fraţi.

O mamă văduvită de la Mihai cel Mare

Pretinde de la fii-şi azi mână d-ajutori,

Şi blastămă cu lacrămi în ochi pe orişicare,

În astfel de pericul s-ar face vânzători.

De fulgere să piară, de trăsnet şi pucioasă,

Oricare s-ar retrage din gloriosul loc,

Când patria sau mama, cu inima duioasă,

Va cere ca să trecem prin sabie şi foc.

N-ajunge iataganul barbarei semilune,

A cărui plăgi fatale şi azi le mai simţim;

Acum se vâră cnuta în vetrele străbune,

Dar martor ne e Domnul că vii nu o primim.

N-ajunge despotismul cu-ntreaga lui orbie,

Al cărui jug de seculi ca vitele-l purtăm;

Acum se-ncearcă cruzii, cu oarba lor trufie,

Să ne răpească limba, dar morţi numai o dăm.

Români din patru unghiuri, acum ori niciodată

Uniţi-vă în cuget, uniţi-vă-n simţiri.

Strigaţi în lumea largă că Dunărea-i furată

Prin intrigă şi silă, viclene uneltiri.

Preoţi, cu crucea-n frunte căci oastea e creştină,

Deviza-i libertate şi scopul ei preasfânt.

Murim mai bine-n luptă, cu glorie deplină,

Decât să fim sclavi iarăşi în vechiul nost’pământ.